Porțile de Fier, Golful Mraconia, Dubova, Cazanele Mari

Acesta este unul din avantaje atunci când membrii unei trupe nu sunt doar colegi, ci și prieteni buni. În drumurile noastre prin țară ne permitem și astfel de escapade din care rămânem cu amintiri frumoase :)

Dunărea la Porțile de Fier
Dunărea la Porțile de Fier
Statuia lui Decebal (Golful Mraconia)
Statuia regelui dac Decebal este o statuie înaltă de 55 m, aflată pe malul stâncos al Dunării, între localitățile Eșelnița și Dubova, în apropiere de orașul Orșova, România. Statuia îl reprezintă pe Decebal, ultimul rege al Daciei și este sculptată într-o stâncă. Este cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa. Omul de afaceri și istoricul protocronist Iosif Constantin Drăgan a fost cel care promovat și finanțat ideea acestei lucrări efectuate perioada 1994 – 2004.
Evident că nu ne-am putut abține să nu hrănim acest câțel extrem de simpatic. Surpriza a fost foarte mare când am constatat că ne conduce până pe Vârful Ciucărul Mare. O lua înainte și din când în când verifica dacă suntem pe urmele lui :)
De sus, de pe Ciucărul Mare se deschide o panoramă incredibilă a Dunării la Cazanele Mari
De aici de sus, de pe vârful Ciucărul Mare, unul din cele mai frumoase locuri din România, trupa Atelier vă salută cu drag pe voi cei care citesc acest articol acum!

Mai multe poze găsiți în albumul de pe Facebook: https://www.facebook.com/media/set/?set=a.10151298676570845.512060.101440985844&type=1&l=ff162391e2

Cele mai recente evenimente

Fotografii nuntă la Lago del Sol Craiova, 31 octombrie 2026
Fotografii nuntă la Ambasador Garden Craiova, 3 octombrie 2026
Fotografii nuntă la Dynasty by Helin Craiova, 26 septembrie 2026
Fotografii nuntă la Le Gaga Iași, 20 septembrie 2026

Cauți o formație de nuntă?

Trupa Atelier cântă live șlagăre românești și hituri internaționale

#Selfie #LaNunta

Galeria de onoare

Am adunat aici, de-a lungul timpului, selfie-urile făcute cu mirii la finalul nunților. S-a strâns o galerie impresionantă de perechi fericite alături de care ne-a făcut o deosebită plăcere să fim într-unul din cele mai importante momente din viața lor :)

Am cântat pentru:

Întrebări frecvente

Cum putem face o rezervare a trupei?

Ne puteți suna la 0723.310.310 sau ne puteți scrie prin formularul de contact de pe site. Verificăm disponibilitatea datei și vă trimitem o ofertă adaptată evenimentului dumneavoastră. Rezervarea se confirmă prin semnarea contractului (se poate semna și digital) și plata avansului.

Pentru sâmbetele din sezonul de nunți vă recomandăm să ne contactați cu aproximativ 12 luni înainte: de obicei, sâmbetele pentru anul următor se ocupă până în toamnă. Dacă sâmbăta dorită nu mai este liberă, duminica este o variantă foarte bună. Pentru botezuri, petreceri corporate, evenimente din afara sezonului sau în alte zile decât sâmbăta, pot fi suficiente câteva luni.

Prețul se stabilește în funcție de tipul și structura evenimentului (numărul de programe live și serviciile suplimentare alese), de locația unde are loc și de numărul de invitați, care ne ajută să dimensionăm corect instalația de sunet și lumini. Trimiteți-ne câteva detalii despre eveniment și vă pregătim o ofertă personalizată în cel mai scurt timp.

Da. Trupa Atelier are mijloace proprii de transport – un microbuz pentru muzicieni și unul pentru echipament – și se poate deplasa oriunde în țară sau în străinătate.

Suntem alături de dumneavoastră de la primirea invitaților până la finalul petrecerii, de obicei 8–10 ore. Seara include mai multe programe live (cafe-concert la primire, lounge la gustare, programul interbelic „Bucureștiul de altădată”, programe cover și programe de muzică populară), iar între ele DJ-ul ține ritmul petrecerii până la final.

Practic toate genurile de petrecere: muzică de dans, cover-uri internaționale și românești, latino, muzică grecească (cu buzuki, instrumentul specific) și balcanică, șlagăre românești, muzică lăutărească veche și romanțe interbelice. Muzica populară cuprinde atât piese tradiționale, adaptate regiunii în care are loc evenimentul (Moldova, Oltenia, Ardeal, Maramureș, Dobrogea și nu numai), cât și muzică populară de petrecere, cu piese din toate timpurile, inclusiv lansări din ultimii ani. Pentru primirea invitaților avem și program de cafe-concert (pian și chitară), iar la gustare un lounge cu pian și saxofon. Formula completă are 4 soliști (inclusiv o solistă de muzică populară) și 5 instrumentiști.

Da, 100% live. Nu folosim negative sau playback: fiecare voce și fiecare instrument se aud pe viu.

Da. Pe lângă nunți, cântăm la botezuri, petreceri private și evenimente corporate. Adaptăm structura serii și dimensiunea instalației de sunet la numărul de invitați și la specificul evenimentului.