După 500 de km în aproape 8 ore de drum, ultimul lucru care vrei să se întâmple este ceva care ți-ar putea întârzia sosirea la destinație, unde, în sfârșit de poți odihni în liniște.
Din păcate, cu doar 20 de km înainte de a ajunge la Sucevița (destinația noastră de ieri), la intrarea în Rădăuți pe DN 2H dinspre Suceava am făcut cunoștiință cu una din celebrele gropi ale acestui drum. Am aflat că sunt celebre a doua zi când am dus roata la vulcanizare și oamenii de-acolo ne-au întrebat doar în care din ele am dat :) O știau și p-asta, bineînțeles :)
Acum râd dar nu știu cât e de râs. Groapa are 30 cm adâncime și un diametru de 70 de cm. Eu zic că am scăpat ușor doar cu pană. Noroc că nu aveam viteză mai mare sau că vanul în care eram are garda destul de înaltă. O mașină mică nu știu dacă are același noroc.
Se pare că și poliția știe de această groapă. Am aflat câteva minute mai târziu în Rădăuți când am întâlnit un echipaj al Poliției Rutiere pe care l-am întrebat unde găsim un bancomat de Transilvania. Spre suprinderea mea echipajul de poliție ne-a condus până la sucursala Transilvania din localitate și apoi până la ieșirea înspre Sucevița. Sincer, nu mă așteptam ca un echipaj de poliție să își conștientizeze mai degrabă rolul civic decât cel de autoritate (cum se întâmplă de obicei). Jos pălăria pentru Poliția din Rădăuți! ;) Sper să nu fi fost doar un caz întâmplător și singular.
Una peste alta, am ajuns aseară în Sucevița, acolo unde în seara asta vom cânta la o nuntă la Hotel Sofia. Partea bună este că pensiunea la care suntem cazați (Pensiunea Fagilor) este foarte frumoasă și primitoare, astfel că am uitat repede de problemele de pe drum, ne-am instalat confortabil și acum așteptăm liniștiți cântarea de diseară.
Unii dintre noi au fost totuși curioși, de dimineață, la lumina zilei, să vadă mai bine groapa buclucașă!