Luminița Popa, solista noastră de muzică populară, este pe coperta revistei PERFORMANCE – Revista Studentului Universității Româno-Americane (ediția 58, februarie-martie 2017).
În continuare am spicuit câteva părți din interviul acordat de Luminița Popa revistei Performance și publicat în paginile celui mai recent număr apărut pe piață.
***********************************
Pentru început, spune-ne, te rog, câteva cuvinte despre tine. Cine este Luminița în viața de zi cu zi?
În viața de zi cu zi, sunt un om obișnuit, extrem de vesel, optimist și energic. Sunt profesor pentru învățământul pre-primar, în cadrul unei grădinițe private, în cursul săptămânii, iar în weekend și uneori și în cursul săptămânii, sunt interpretă de muzică populară în cadrul Trupei Atelier.
La grădiniță lucrez cu copii cu vârste cuprinse între 3 și 6 ani și cel mai mult îmi place să le descopăr lumea, să le arăt și să le explic despre lucrurile care ne înconjoară și, mai ales, să-i distrez și să mă bucur de bucuria lor!
De cealaltă parte, muzica este cel mai mare hobby pe care-l am, iar trupa din care fac parte acum, este cea mai importantă familie profesională a mea!
În timpul liber citesc, mă întâlnesc cu prietenii (care sunt destul de numeroși), mă implic în diferite proiecte sociale și merg la teatru și operă cât îmi permite timpul!
Când ți-ai descoperit pasiunea pentru muzică și ce te-a motivat să urmezi (și) acest drum?
Am descoperit muzica ascultând-o pe mama Maria de la Bulbucani, bunica din partea mamei, care cânta singură în odaia din Moldova mea, la țară, ori la lucrul ogorului. Fredona doine și cântece moldovenești din popor pe care, la rândul ei, le știa din neamurile îndepărtate.
Apoi, când am intrat la liceul pedagogic, Colegiul Național Elena Cuza din București, a trebuit să susțin o probă muzicală pentru care a fost nevoie să mă pregătesc. Îmi amintesc că am pregătit un cântec pe care doar îl auzisem cântat, fără să mă gândesc dacă l-am învățat corect, în forma lui muzicală. După examenul de admitere, am devenit membră a corului Euterpe și mă bucur de acest proiect minunat din 2002 și până în prezent.
Datorită prof. Georgeta Aldea, care mi-a fost și dirigintă, am învățat primele noțiuni de teorie muzicală, am învățat ce înseamnă un solfegiu, dar și să diferențiez voci și acorduri. Practic, mi-am format o bază solidă ce ulterior m-a ajutat destul de mult.
Am călătorit în numeroase țări și am participat la diferite concursuri naționale și internaționale, obținând diferite premii importante. Am cântat și cânt cu un grup de fete talentate și dedicate cântului coral și am susținut concerte pe cele mai importante scene culturale bucureștene.
Amintirile, experiențele și prieteniile pe care le-am legat datorită acestui cor, m-au determinat să-mi doresc mai mult, iar astăzi studiez canto popular la Școala Populară de Artă, în anul al III-lea, la clasa maestrului Aurel Mustățea.
[…]
Ce părere ai despre industria muzicală din România în ansamblul ei, respectiv, în particular, despre segmentul pe care te-ai axat?
Lumea muzicală a fost complexă dintotdeauna și cred că noi suntem un popor extrem de talentat și creativ.
În România, muzica s-a diversificat foarte mult în ultimii ani, iar acest lucru reiese din numărul mare de artiști care își practică profesia, punându-și în valoare talentul și munca, în așa fel încât să fie definit pe măsură, dar și să răspundă solicitărilor publicului.
Despre folclor aș putea spune că reprezintă cea mai vie, autentică și tradițională latură a muzicii românești. Folclorul nu va pieri niciodată, atâta timp cât românii își vor promova, respecta și apăra valorile morale, tradiția creștină, datinile și obiceiurile, dar și istoria dreaptă a poporului nostru.
Avem artiști, rapsozi și folcloriști care cu măiestrie cântă și scriu astăzi despre acestea, în cel mai firesc și autentic mod. Fiecare zonă a țării noastre are frumusețea ei și de aceea diversitatea există și în folclor, fără a fi însă preschimbată sau adaptată schimbărilor societății.
[…]
Ce reprezintă Trupa Atelier pentru industria muzicală din România?
Trupa Atelier este una dintre cele mai titrate trupe specializate pe evenimente private și corporate din România. Este trupa completă pe care oamenii o vor negreșit la orice eveniment important din viața lor! Trupa Atelier numără 18 membri activi: soliști, instrumentiști, tehnicieni și manageri de imagine și contracte.
Este definită ca trupă de coveruri pentru evenimente private și corporate, abordând de la evergreen-uri din anii ’60 până la hituri din prezent, cuprinzând toate genurile muzicale, inclusiv folclorul autentic românesc. Trupa cântă exclusiv la evenimente private și corporate, cele mai multe în București, dar călătorim des și în țară, câteodată și în afara țării, iar solicitările sunt extrem de numeroase. Trupa Atelier se bucură de o popularitate foarte mare pe segmentul ei de piață din industria muzicală actuală din România.
******************************************
Interviu publicat în Revista Performance, ediția 58 (feb – mar 2017, anul VII)
Varianta completă online a interviului o găsiți aici >>
https://issuu.com/performance-rau/docs/nr-58_feb-mar_2017/18